Ajunge la închisoare pentru că și-a dorit cel mai nou iPhone: Ce ”combinație” a făcut

de: Alexandru Puiu
06 12. 2018

Oamenii au făcut multe gesturi extreme de-a lungul anilor pentru a pune mâna pe cel mai nou iPhone. Unii și-au vândut părții ale corpului, în timp ce alții au apelat la soluții mai agresive. Un scenariu mai puțin obișnuit a fost însă sesizat de curând în Malaezia.

iPhone-urile sunt terminale foarte scumpe, iar cele mai noi modele nu au făcut decât să crească și mai mult valoarea la care sunt tranzacționate gadgeturile Apple. În contextul în care sunt foarte atractive, nu ar trebui să vină neapărat ca o surpriză faptul că unii speră să le obțină prin diverse ilegalități, la scară mai mare sau mai mică.

De această dată este vorba de un bărbat din Malaezia care a fraudat compania Apple pe parcusul mai multor ani. La fel ca multe alte companii, în anumite țări, Apple îți oferă posibilitate să-ți asiguri produsele pentru furt. În cazul în care cineva te lasă fără telefon, contra unei sume modice în raport cu prețul telefonului, 150 – 200 de dolari comparativ cu 1000, vei primi unul nou. Pentru a atesta furtul, este suficientă o declarație la poliție care să ateste că a fost inițiată o investigație pe marginea subiectului.

Un bărbat în vârstă de 34 de ani a explotat sistemul de mai sus, și-a vândut gadgeturile vechi și le-a declarat furate. Tertipul a fost unul profitabil pe parcursul câtorva ani. În cazul ultimului raport însă, Poliția și-a dat seama că tânărul și-a făcut un obicei din acest gen de sesizări și a decis să inițieze o investigație.

Conform șefului poliției, Nik Ros Nik Abdul Hamid a confirmat că a fost necesară o singură interogare pentru ca bărbatul să-și admită gestul ilegal. Ca să nu fie nicio șansă ca bărbatul să scape, polițiștii din localitatea Seberang au găsit un Macbook Pro în casa soacrei sale care fusese raportat furat în urmă cu ceva timp. ”Antreprenorul” va fi condamnat la închisoare, dar nu se știe momentan perioada. Având însă în vedere atitudinea statului malaezian față de hoți, perspectivele nu sunt optimiste.